Istoria si Traditia Martisorului

Istoria si Traditia Martisorului

1 Martie
-Simbolul străvechi al primăverii, al începutului, al bucuriei de a trăi, vechiul se reînnoieste, iar tradițiile, obiceiurile si datinile vechi de mii de ani sunt readuse in centrul atentiei.

Prima luna a calendarului roman si a treia a celui iulian si gregorian , este dedicata lui Mars zeul razboiului. Denumirile zonale ale lunii—Mart; Martisor; Martiu—pastreaza radacina lingvistica a cuvintului originar sau exprima trezirea la viata a naturii inconjuratoare si incoltirea semintei semanate.

La vechii traci, aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas-Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul său fiind legat de glia maternă şi de vegetaţie. Lui îi erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor şi fecundităţii naturii.

Prima zi a lunii aduce in atentie simbolul atat de cunoscut al Martisorului.
Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar prezenţa sa atât la români cât şi la bulgari (sub numele de Marteniţa) este considerată ca fiind datorată substratului comun daco-tracic, anterior romanizării la primii şi slavizării la ultimii, deşi legendele populare îi dau alte origini.

In mitologia modernă a bulgarilor mărţişorul ar fi legat de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681, dar numele latin indică altceva.

Se mai consideră, de asemenea, că sărbătoarea mărţişorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb şi roşu erau purtate la gât.

Documentar, mărţişorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova şi Bucovina mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă albă-roşie, şi era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele adolescente purtau şi ele mărţişor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr şi să-l păstreze până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. La acel moment, fetele îşi scoteau mărţişorul şi-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caş. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

In mod traditional, Martisorul se prinde in piept sau la mana inainte de rasaritul soarelui, in zorii zilei. Purtat la incheietura mainii sau in piept, snurul din firicele de mătase în alb si rosu capata semnificatii aparte. Albul semnifica masculinitatea, ratiunea si sobrul, iar rosul simbolizeaza feminitatea, senzualitatea, iubirea, bucuria de a trai.

Totodata,martie ne readuce in atentie numele Dochiei,nume de care se leaga o multitudine de legende.

DOCHIA Dupa nume, este un personaj crestin, Sfanta Eudochia samariteana care s-a nascut in cetatea Iliopolei din Liban si a trait in vremea imparatului Traian. A fost un personaj real, o femeie frumoasa si bogata care si-a trait tineretea in desfrau. Spre batranete se pocaieste, este botezata de episcopul Theodot, isi imparte averea agonisita la saraci, se retrage la o manastire undea facut numeroase minuni. Biserica o sanctifica, o trece printre sfinti, Sfanta sau Mucenica Eudochia, si ii rezerva in calendar ziua de 1 martie. Intrucat slujitorii cultului crestin i-au suprapus ziua de celebrare peste Anul Nou agrar, cand moare si renaste simbolic divinitatea adorata, oamenii i-au adoptat numele dar iI-au pus in spate trasaturile divinitatii uzurpate ajunsa la virsta senectutii si a mortii. DOCHIA BABA 2
Astfel, Dochia, personaj crestin marunt, cu merite indoielnice pentru calitatea ei de sfanta, devine, in spatiul carpato danubiano pontic, o divinitate agrara, bine evidentiat de sensul grecesc al numelui ei, Binevoitoarea. Legendele Dochiei ne introduc in lumea satului romanesc. Nelipsite tensiuni dintre soacra si nora, atat de bine reprezentate de cantecul epic, sunt ingenios valorificate pentru redarea metaforica a opozitiei dintre Anul Vechi care moare si Anul Nou care naste, dintre iarna si vara, frig si caldura, sterilitate si fertilitate. Baba Dochia, personificare a Anului Vechi, vrea sa-si oile la pasunea montana in plina iarna, sfarsitul lunii februarie si inceputul lunii martie. Ca sa se convinga ca a venit vara, isi trimite nora, deci sotia lui Dragobete, in padure sa-i aduca fragi copti. Nevasta, ajutata de Dumnezeu, travestit in mos, gaseste fragi copti pe care ii aduce soacrei intr-o ulcica.
In alte variante Dochia care nurorii sale sa mearga la rau, in luna februarie sa spele lana neagra, a oilor pana o va face alba si lana alba pana o va face negra. Vazand fragii copti, Dochia crede ca a venit vara si incepe pregatirea turmei de oi, in alte variante de capre, pentru a urca la munte. Nu ia in seama sfaturile celorlalti ciobani, nu se sperie de razbunare zeului Mare caruia ii atribuie cuvinte jignitore. Isi pune totusi noua cojoace in spate, in variantele moldovenesti si bucovinene douasprezece, si porneste urcusul insotita uneori de fiul sau, Dragobete. Dar, cum incepe urcusul, porneste o ploaie mocaneasca care nu a stat noua zile si noua nopti. Ingreunindu-i-se cojoacele in spate, le dezbraca rand pe rand, cate unul pe zi, pana ramane in ie sau camasa.

In alte legende Dochia isi dezbraca cojoacele nu din cauza ploii, ci a unei calduri toride. Dupa unele legende, in drum spre pasune ar fi tors din furca tinuta in brau firul Martisorului. In ziua a noua sau a douasprezecea, reductie simbolica a lungimii anului de 12 luni, Dochia moare inpreuna cu turma din cauza unui ger napraznic. Trupurile lor, transformate in stana de piatra, substanta primordiala a vietii pe Tera, sunt identificte de localnici in mai multe tinuturi carpatice: Ceahlau, Vama Buzaului, Caraiman, Izvorul Raului Doamnei, Semenic si altele. DOCHIA – stanca

Conform unor legende, Marte suparat ca i s-a nescotit puterea, imprumuta cateva zile friguroase de la fratele sau mai mic, Februarie, pentru a o rapune pe Dochia, inghetind-o de vie. Dar, moartea Babei Dochia la 9 martie, Macinicii, in ziua echinoctiului de primavara (stil vechi), inseamna renasterea ei, a pruncului Dochia. Peste trei luni, la solstitiu de vara, cand lanurile de grau sunt in parg, devine zeita fecioara, numita Sanziana in Transilvania, Banat, Oltenia, Bucovina si Dragaica in Muntenia, Dobrogea, Moldova, peste alte trei, la echinoctiul de toamna, zeita muma, Maica Precesta, si, in sfarsit, spre solstitiul de iarna si echinoctiul de primavara zeita baba.

De-a lungul veacului ei divin de 365 de zile, natura, mediul inconjurator naste, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare. Divinitatile feminine ale Panteonului romanesc se grupeaza, in raport de metamorfozele Marii Zeite neolitice, uzurpata de Dochia, in trei generatii de zeite feciore( Florile, Sanzienele, Dragaicele, Lazaritele, Ielele etc.), intre echinoctiul de primavara si soltitiul de vara, zeite mame (Maica Precesta, Maica Domnului, Muma Padurii, Muma Caloianului, Muma Dracului etc.), dupa soltitiul de vara si zeite batrane(Sf. Vineri, Sf. Varvara, Dochia), in preajma soltitiului de iarna si a echinoctului de primavara.

Martisorul e funia zilelor, saptamanilor si lunilor anului adunate intr-un snur bicolor, simbolizand iarna si vara, facuta cadou la 1 martie, Ziua Dochiei si stravechi inceput de An Agrar.

Martrisorul, generalizat astazi la sate si orase este confectionat din doua fire colorate alb si rosu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi daruit fetelor si femeilor care il poarta agatat in piept una sau mai multe zile.

La sfarsitul secolului al XIX-lea martisorul era primit de copii, fete si baieti, fara deosebire, de la parinti in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui.

Martisorul, de care se agata o moneda metalica de argint si, uneori, de aur, se purta legat la mana, uneori prins in piept sau la gat. El era scos, in raport de zona etnografica, la o anumita sarbatoare a primaverii (Macinici, Florii, Paste, Arminden) sau la inflorirea unor arbusti si pomi fructiferi (maces, porumbar, trandafir, paducel, visin,zarzar, cires etc.) si agatat pe ramurile inflorite.

Se credea ca purtatorii Martisorului nu vor fi parliti de Soare in timpul verii, ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile, placuti si dragastosi, bogati si norocosi, feriti de boli si de deochi. Dupa unele informati Martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba sau albastra, si facut cadou in ziua din luna martie, perioada a echinoctiului de primavara, cand aparea pe cer Luna Noua.

Aromanii puneau Martisorul in ajunul zilei de 1 martie, adica in seara zilei de 28 sau 29 februarie.

Sarbatorile cu ajun si calculul timpului in raport cu o anumita faza a Lunii sunt caracteristice calendarelor lunare care au precedat, atat la daci cat si la romani, actualele calendare solar-lunare.

Obiceiul Martisorului este o secventa dintr-un scenariu ritual de innoire a timpului si anului primavara, la moartea si nasterea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii, firul Martisorului, de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic.

Intrucat Martisorul este inseparabil de traditia Dochiei carpatice, zeita materna, lunara si echinoctiala, se poate afirma cu certitudine autohtonia si vechimea multimilenara a obiceiului. De la romani si aromani obiceiul Martisorului a fost preluat si de alte popoare din centrul si sud-estul Europei. Obiceiul a fost atestat in toate teritoriile locuite de romani si aromani. In unele zone etnofolclorice (Transilvania, Banat, Maramures, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei) luna echinoctiului de primavara si a Anului Nou Agrar se numeste Martisor.

Exista insa si alte legende sau mituri,care nu sunt legate de Dochia.Iata una dintre ele:

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă, a fost răpită de un zmeu, motiv pentru care întreaga lume a căzut în mâhnire. Un tânăr curajos a învins creatura şi a eliberat lumina. Rănit în lupta cu zmeul, tânărul şi-a pierdut viaţa pentru Soare.
În locul unde a căzut au răsărit ghiocei, iar de atunci lumea îi cinsteşte memoria dăruind şnurul din două culori: albă, precum ghiocelul şi roşie, simbolizând sacrificiul tânărului.

Folcloristul Simion Florea Marian spunea: „Mărţişorul nu se poartă ca o jucărie sau ca o podoabă, el se poartă ca un lucru sfânt. Cine voieşte ca Mărţişorul să aibă efectul dorit, acela trebuie să-l poarte cu demnitate”. În trecut, fetele chiar trebuiau să nu se lase seduse de flăcăi cât timp purtau Mărţişorul.”
„Banul alb este simbolul Soarelui primăverii, pe care toate popoarele lumii şi-l închipuie alb, cu cai albi, cu haine albe, cu arme albe, pentru că albul este biruitor. Mărţişorul se leagă ori înainte de răsărirea Soarelui sau mai bine deopotrivă cu aceasta, şi scopul lui este să aduci o jertfă Soarelui, purtându-i cu tine chipul, cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Christos în sân. Printr-asta te faci prieten cu Soarele, ţi-l faci binevoitor şi-ţi dă ce-i stă în putinţă”, sublinia George Coşbuc în studiile sale.

11 martie 2024

ACREDITARI KARANNA ACADEMY©

logo acreditari IPHM IAOTH KARANNA

KARANNA ACADEMY© – PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN FURNIZOR DE CURSURI DE TERAPIE ȘI CONSILIERE DIN ROMÂNIA

Education-and-Training-Awards-2020-Logo-no-date-01
top

  All rights reserved 2011 - 2024 ©