• Manipulări în Domeniul Spiritualității – Cum am ajuns să ne temem de putere

Manipulări în Domeniul Spiritualității – Cum am ajuns să ne temem de putere

Am reflectat recent la ideea de dualitate – lumină și întuneric, bine și rău – și la felul în care, sub pretextul „evoluției spirituale”, ni s-a sugerat subtil că trebuie să fim pasivi, blânzi, umili, „doar iubire”.

La suprafață, pare logic. Cine ar vrea să semene cu cineva brutal, violent, distructiv? Desigur că am fost învățați să considerăm astfel de oameni ca fiind „involuați”, lipsiți de lumină sau de umanitate. Și e corect – nu este nimic sacru în a răni o altă ființă.

Dar de aici, ceva s-a fracturat. Într-o încercare de a nu deveni ca „brutele”, s-a creat o inversiune: dacă agresivitatea e greșită, înseamnă că pasivitatea e bună. Dacă duritatea e lipsită de iubire, înseamnă că trebuie să ne topim în compasiune necondiționată. Dacă ego-ul e rău, atunci trebuie să-l anihilăm.

Și astfel, au apărut falsele virtuți: supunerea travestită în smerenie, pasivitatea prezentată ca înțelepciune, tăcerea ca dovadă de iubire universală.

Adevărul? Acesta e un scenariu de manipulare fină.

A fost suficient să ni se servească idei parțial adevărate, amestecate cu distorsionări bine împachetate. Și a funcționat. Am început să ne simțim vinovați pentru că aveam voință. Rușinați că aveam limite. Condamnați că evaluam.

🌀 Renunțarea la ego – promovată obsesiv – a dus la o masă amorfă, fără lideri, fără direcție, ușor de controlat. Cine beneficiază de o lume în care nimeni nu mai are voință proprie? Nu oamenii simpli. Ci cei care stau deasupra, învăluiți în aura de „maeștri” care n-au renunțat niciodată la putere, doar la aparențele ei.

🌀 Karma – un concept nobil, dar folosit adesea pentru a acoperi eșecuri. Când „vindecarea” nu apare, când nu se știe ce să facem, apare scuza: „e karma ta, trebuie să suferi”. Și omul suferă în tăcere, învinuindu-se pentru vieți pe care nu și le amintește și păcate pe care nu le-a comis.

🌀 Oglinda – dogma că tot ce te deranjează la altul e de fapt în tine. Unde duce asta? La culpabilizare cronică. Ajungi să crezi că e vina ta că lumea e plină de oameni distorsionați. Nu mai poți spune adevărul, căci ți se va spune că e o rană în tine.

Nu. Nu ești responsabil(ă) pentru rătăcirea altora.

În spatele acestor idei se află o rețea subtilă de inversiuni, care în loc să trezească omul, îl adoarme în somnul unei „spiritualități corecte”. Oameni vii, care au gândire, discernământ și forță – sunt reduși la tăcere în numele iubirii necondiționate.

Dar iubirea adevărată nu este o moliciune. Nu înseamnă să-i îmbrățișezi și pe cei care distrug. Nu înseamnă să fii orb.

Nu, nu suntem „toți unul”. Fiecare suflet are calea sa, originea sa, și voința sa.

Gândește. Gândește cu mintea ta.

Nu mai lăsa pe alții să-ți definească evoluția.

Spiritualitatea nu înseamnă să renunți la forță. Înseamnă să o folosești cu discernământ.

Într-o lume în care manipularea s-a strecurat și în tărâmurile sacre, adevărata rebeliune este să-ți recapeți gândirea.

Acolo începe trezirea.