Abonament Acces Lunar. DURATA CURS: 2 LUNI. Dezvoltarea personala este un concept ce presupune, pe plan personal, creşterea calităţii vieţii si contribuie la realizarea viselor si aspiraţiilor.

Program de Dezvoltare Personala

– 7 Pasi pentru schimbare –

– Abonament Acces Lunar –

Logos Iphm Iaoth

INSTRUCTORUL CURSULUI ESTE AUTORUL CARTII ” 7 PASI PENTRU SCHIMBARE” – CATALIN BOGDAN

CURS DE DEZVOLTARE PERSONALA

– PUTETI INCEPE CURSUL ORICAND! –

 

DURATA CURS: 2 LUNI

VREAU SA MA INSCRIU

 

Programul 7 Pasi – Program de Dezvoltare Personala

  • Ai avut vreodată sentimentul că viaţa trece pe lângă tine şi nu poţi face nimic să opreşti asta?
  • Nu eşti mulţumit cu viaţa ta de până acum?
  • Ai probleme în a te adapta şi a te alinia la actualele cerinţe ale societăţii?
  • Atunci această carte îţi poate arăta ce trebuie să faci pentru a începe să-ţi schimbi viaţa şi a deveni exact aşa cum îţi doreşti.
  • Prin doar 7 pasi simpli şi uşor de urmat, îţi poţi schimba viaţa în totalitate, iar tu te vei transforma din răţuşca cea urâtă în strălucitoarea lebădă care atrage toate privirile.
  • Urmează cu seriozitate paşii prezentaţi, iar la sfârşitul cărţii privind înapoi vei putea observa singur diferenţa dintre unde ai fost şi unde ai ajuns.

.

Dezvoltarea personala este un concept ce presupune, pe plan personal, creşterea calităţii vieţii si contribuie la realizarea viselor si aspiraţiilor.

 

 

Varianta cu acces integral instant a tuturor lectiilor din curs, mai jos:

 

Programa Curs

PROGRAM 7 PASI PENTRU SCHIMBARE
Pasul 1: Afla cine esti si care sunt valorile tale 01:00:00
Pasul 2: Asuma-ti responsabilitatea 01:00:00
Pasul 3: Identifica convingerile limitative 01:00:00
Pasul 4: Stabilește-ti ținta 01:00:00
LUNA II
Pasul 5: Sporeste-ti puterea de concentrare 01:00:00
Pasul 6: Iubeste-te si pe tine 01:00:00
Pasul 7: Mediteaza 01:00:00
Pasul Expertului 01:00:00
BONUS – CONCLUZII 01:00:00

Info

Dezvoltarea personala, la nivel individual, se refera la:

Dezvoltarea competentelor
Imbunatatirea cunoştinţelor
Dezvoltare Spirituala
Dezvoltarea punctelor tari sau a talentelor
Imbunatatirea situaţiei financiare
Identificarea sau imbunatatirea potenţialului
Imbunatatirea calităţii vieţii
Împlinirea aspiraţiilor
Crearea unei autonomii personale
Definirea si executarea planurilor de dezvoltare personala
Imbunatatirea abilitaţilor sociale

 

Ce NU este Dezvoltarea Personala?

Dezvoltarea Personala nu este direct proportionala cu tonele de articole si carti citite pe subiect.

Dezvoltarea Personala nu este Dezvoltare Spirituala, desi cele doua concepte au fost amestecate din lipsa intelegerii exacte a conceptului de Dezvoltare Spirituala si probabil din motive de marketing.

Dezvoltarea Personala nu este direct proportionala cu numarul de citate din Osho si Aivanhov, pe care le poti reda liber, din memorie.

Dezvoltarea Personala nu este direct proportionala cu marimea salariului tau.

Dezvoltarea Personala nu este direct proportionala cu numarul de workshop-uri si bootcamp-uri, seminarii, cursuri, etc…la care ai participat ca un adevarat adept ce in fapt…ai devenit.

Dezvoltarea personala nu este robotizare mentala sau NLP (Neuro Linguistic Programming).

Dezvoltarea Personala nu este definita de si prin succesul in vanzari / profesional.

Dezvoltarea Personala nu are nimic in comun sanatatea ta fizica.

Dezvoltarea Personala nu are nimic in comun cu competentele profesionale pe care le detii la un moment dat sau nu.

 

CE INTELEGEM NOI PRIN CONCEPTUL DE DEZVOLTARE PERSONALA:

Prin Dezvoltare Personala, ne raportam la dezvoltarea interioara a individului ca fiinta umana adaptata mediului social exterior Siesi, care functioneaza eficient in aceasta societate, in acelasi timp nepierzandu-se pe sine insasi in procesul adaptarii la conditiile sociale si profesionale si care intelege clar diferenta intre individ si societate si stie ca dezvoltarea sa interioara nu trebuie si nu are de ce sa fie in concordanta cu moda, cu timpurile, cu presiunea sociala sau cu dorintele si manipularea emotionala venita din exteriorul fiintei sale, din orice surse, la un moment dat.

 

Materialele de curs sunt in format electronic iar cursurile sunt in format PDF downloadabil.

Veti putea accesa urmatoarea sectiune de curs de pe Platforma Online dupa fiecare luna, iar in luna respectiva trebuie sa parcurgeti materialele PDF si exercitiile, acolo unde este cazul. Veti avea acces la 4 lectii lunar.

Materialele de curs parcurse anterior raman disponibile in permanenta, pana la terminarea cursului.

Cursantii pot transmite mesaje private instructorului si au posibilitatea sa primeasca raspunsuri prin sistemul intern de mesagerie al site-ului.

 

APASA AICI PENTRU A AFLA CUM GASESTI SI ACCESEZI CURSUL / PROGRAMUL LA CARE TE-AI INSCRIS

 

GARANTIE 100% – BANII INAPOI GARANTAT!

Logo Garantie Karanna

 

Ce inseamna garantie 100% – BANII INAPOI GARANTAT? 

Dupa achizitionarea accesului la curs, veti avea GARANTIE 100% pentru 10 zile si maxim 2 lectii de curs. Dupa maxim 10 zile calendaristice puteti cere returnarea platii, contactandu-ne la office @ evolutiespirituala.ro, daca nu ati accesat mai mult de 2 unitati de curs din cursul / programul achizitionat. Mentionam ca Platforma de E-Learning monitorizeaza accesul studentilor la lectii, in acest scop. Nu se poate cere returnarea platilor pentru servicii deja prestate (Ex: consiliere, hipnoza, initieri, etc).

Certificari

Logos Iphm Iaoth

Cursurile noastre sunt acreditate international de IPHM (International Practitioners of Holistic Medicine) si IAOTH (International Association Of Therapists)

Pentru acest curs nu se ofera certificat.

 

 

Inscriere

Pentru a va inscrie la curs va rugam sa apasati butonul “Incepe acest curs”, din dreapta sus a paginii. Veti fi redirectionati in magazinul nostru online.
PENTRU A VA INSCRIE LA CURS ESTE OBLIGATORIU SA FACETI COMANDA PRIN MAGAZINUL ONLINE, INDIFERENT DACA ACHITATI CU CARDUL ONLINE SAU DACA EFECTUATI O COMANDA FARA PLATA IMEDIATA (ALEGAND OPTIUNEA DE PLATA PRIN TRANSFER BANCAR).
Veti primi datele noastre de plata (contul bancar si denumirea firmei) dupa ce finalizati comanda, daca nu efectuati plata online.

VA RUGAM SA CITITI TERMENII SI CONDITIILE DE PARTICIPARE SI ABSOLVIRE A CURSURILOR KARANNA©

VREAU SA MA INSCRIU

 

Instructor

Prezentare Instructor Fondator Karanna© – Catalin Bogdan

۞ Autor

۞ Formator Acreditat CNFPA

۞ Co-Fondator Karanna Academy©

۞ Consilier de Dezvoltare Personala Acreditat CNFPA

۞Advanced Certified Hypnotist AAH (The American Alliance of Hypnotists)

۞ Hipno-Terapeut Acreditat CIT (The College of Integrated Therapies)

۞ Terapeut Regresie in Vieti Anterioare Acreditat CIT (The College of Integrated Therapies)

۞ Tehnician Maseur Acreditat ANC / CNFPA

۞ Fondator Tehnica Regresie in Vieti Anterioare – Metoda Looping Regression©

۞Trainer Acreditat International – IPHM

۞ Trainer Acreditat International – IAOTH

۞ Instructor Acreditat Centre of Excellence – Hypnotherapy Masters Diploma

۞ Instructor Acreditat Centre of Excellence – Hypnotherapy Past Life Regression Diploma

Studii:

۞ Tehnologia Constructiilor – UTCB

۞ Facultatea de Constructii – UTCB

 

Mai multe detalii despre noi gasiti AICI.

FAQ

Intrebari Frecvente

De ce cursuri de dezvoltare spirituala?

Daca si dumneavoastra considerati ca si noi, ca a trai inseamna mai mult decat a te duce la serviciu pentru a putea plati facturile, atunci devine logic faptul ca unul dintre scopurile intruparii noastre acum si aici, este acela de a ne dezvolta, de a evolua spiritual.

 

De ce cursuri online si nu in sala?

Avantajul principal al cursurilor video online il constituie usurinta de a participa la un astfel de curs. Cursantii nostri sunt persoane interesate de domeniul dezvoltarii personale si spirituale, persoane care sunt foarte ocupate si nu au timpul  fizic necesar sa participe la cursuri sau alte activitati ce presupun  deplasarea in diverse locatii, sau in alte orase decat acelea de domiciliu, nemailuand in calcul deplasari in afara tarii. Noi avem multi cursanti din afara tarii, care sunt foarte incantati ca pot participa la astfel de cursuri acreditate, fara sa fie nevoiti sa se deplaseze in Romania pentru aceasta.

 

Costuri reduse

O alta categorie de cursanti sunt cei care locuiesc in zone urbane mai mici sau chiar zone rurale si care nu isi permit dpdv financiar sau din considerente de timp, sa participe la cursuri desfasurate in diverse locatii, aceste deplasari presupunand desigur si costuri de transport, cazare, masa, plata cursului propriu-zis, care de multe ori reprezinta o suma prohibitiva.

 

Fezabilitate si Accesibilitate Financiara

Spre deosebire de cursurile si evenimentele desfasurate in locatie fizica, cursurile pe care noi le desfasuram sunt foarte usor de accesat, printr-o simpla completare a unui formular de inscriere, aflat pe site-ul nostru, www.evolutiespirituala.ro , iar costurile sunt mult reduse fata de cele ale unui curs in locatie, volumul de informatie predat fiind mult mai mare, deoarece un curs in locatie fixa dureaza o zi – adica aproximativ 4-6 ore (cu pauzele de cafea si masa), pana la 3 zile maxim, deci o durata totala maxima de 18 de ore, cu pauzele aferente, pe cand cursurile noastre online se desfasoara saptamanal pe o perioada diferita de la curs la curs, dar nu mai putin de 3 luni, asta insemnand un minim de 24 de ore de comunicare – predare non-stop, pauzele nemaifiind necesare deoarece cursul este fragmentat in unitati de cate aprox 2 ore de curs per saptamana.

 

Platforme software performante

De asemeni, pentru desfasurarea cursurilor se utilizeaza 2 platforme software dedicate, o platforma de E-Learning si una de Live-Streaming, pentru cursurile online cu transmisie video-live.

 

Cum gasesc si accesez cursul la care m-am inscris?

Gasiti raspunsul la aceasta intrebare accesand pagina cu explicatiile necesare, AICI.

 

Orarul si modalitatea de desfasurare al cursurilor

Pentru cursurile LIVE un alt avantaj este orarul de desfasurare a cursurilor, care se desfasoara o data pe saptamana, seara, dupa ora 20:00, atunci cand cursantii in principiu au terminat activitatile zilnice legate de locul de munca, activitati casnice, etc si isi pot face timp sa participe la seminariile live.

Cursurile video inregistrate si materialele scrise pot fi accesate atunci cand studentii doresc si au timp, in orice moment al zilei, in ritmul dvs.

 

Primesc diploma la finalizarea cursurilor?

Cursurile noastre sunt acreditate international de IPHM (International Practitioners of Holistic Medicine) si IAOTH (International Association Of Therapists)

Participantii Cursurilor organizate de Academia KARANNA© – Acreditiv International „Karanna Academy”,  au posibilitatea sa primeasca la absolvire, in functie de evaluarea generala a activitatii acestora de catre traineri, pe toata durata cursurilor si a calificativelor primite la testele finale anuale, Certificate Acreditate International de IPHM (International Practitioners of Holistic Medicine) si si IAOTH (International Association Of Therapists), inseriate si apostilate Karanna©. In baza acestor Certificate, se poate contracta o asigurare profesionala iar studentul are dreptul sa practice sau sa se angajeze ca si Instructor sau Terapeut International. (valabil pentru persoanele care locuiesc in afara tarii).

 

De ce infrastructura am nevoie din punct de vedere tehnic pentru a urma un curs online?

Pentru a urma un curs video online inregistrat aveti nevoie doar de un calculator si o conexiune internet decenta. In cazul cursurilor online LIVE, suplimentar fata de acestea veti avea nevoie de casti, microfon, camera web. De asemeni, este necesar sa aveti cunostinte minime de lucru cu computerul (telefon, tableta, laptop). Cursurile pot fi accesate de pe desktop, laptop, telefon sau tableta.

 

Ce-mi puteti spune despre confidentialitate?

Confidentialitatea este foarte importanta pentru noi. Deoarece intelegem ca anumite subiecte pot fi delicate pentru dumneavoastra, precum si faptul ca anumite persoane nu doresc sa faca public interesul lor pentru aceste subiecte, va asiguram confidentialitatea deplina pe tot timpul desfasurarii cursurilor/sedintelor de consiliere, cat si dupa terminarea acestora. Utilizatorul poate decide care informatii sunt publice (numele userului cu care se inregistreaza pe site) si de asemenea poate participa la toate cursurile (chiar si cele LIVE) fara a face uz de intrumentele de comunicare video sau audio din partea sa. Astfel, in cazul cursurilor LIVE, poate participa la seminariile LIVE si daca doreste sa comunice cu ceilalti o poate face in scris pe chat, fara a folosi camera web si microfonul.

 

Cate persoane pot accesa cursul?

Pentru o singura achizitie poate accesa cursul o singura persoana, in baza unui user si a unei parole. Transmiterea userului și a parolei către alte persoane încalcă drepturile de proprietate intelectuală si se pedepseste conform legii.

 

Cum ma inscriu la un curs online? Ce modalitati de plata sunt acceptate?

Fiecare curs online are in partea de sus a ecranului un buton INCEPE ACEST CURS. Apasand pe acesta, sunteti directionati in cadrul magazinului online si vi se cere sa faceti comanda. Comanda reprezinta inscrierea la curs propriu-zisa. Puteti face comanda cu plata prin transfer bancar sau sa achitati online cu cardul, contravaloarea cursului sau a primei luni din curs (dupa caz). Dupa ce faceti comanda / achitati contravaloarea cursului, vi se va aloca cursul respectiv in cont si din acel moment puteti incepe vizionarea materialelor de curs. In cazul platii online, accesul la curs este instantaneu. Daca achitati prin transfer bancar vi se va aloca in cont cursul dupa ce avem confirmarea platii.

Pentru plati prin transfer bancar va rugam sa utilizati numarul comenzii ca referință de plată.

 

Care sunt modalitatile de plata? Primesc factura fiscala?

Plata se poate face atat electronic direct din magazinul online, cat si prin transfer bancar in contul firmei noastre. Pentru fiecare plata efectuata, primiti factura fiscala.

 

Cum functioneaza un curs online?

Procedura este simpla: dupa ce va alegeti cursul care va intereseaza si achitati contravaloarea acestuia, vi se aloca accesul la materialele de curs. Din acel moment puteti accesa platforma de E-learning pentru a vizualiza materialele video inregistrate si/sau descarca materialele scrise aferente primei unitati de curs. Dupa vizualizare/descarcarea materialelor, cursantul va marca unitatea de curs ca fiind finalizata si solicita trecerea la urmatoarea unitate de curs apasand butonul „UNITATEA URMATOARE”. Trecerea la urmatoarea unitate de curs se face automat dupa 7 zile de la data primei accesari a cursului (sau dupa intervalul prestabilit de Instructorul cursului). Acest timp este necesar indeplinirii sarcinilor aferente unitatii de curs accesate si este fix pe toata durata parcurgerii cursului. Materialele sunt disponibile cursantilor pe toata durata cursului, astfel incat pot fi revizionate oricand si de cate ori un cursant doreste, pana la finalizarea cursului.

NOTA: cursurile video nu se pot descarca si orice tentantiva de piratare se va solda cu blocarea contului dvs in mod automat si sancționarea conform legislației în vigoare.

 

Cum functioneaza Platforma de E-Learning?

Autentifică-te pe site și accesează pagina “CURSURI”. Intră pe pagina unuia dintre cursurile pe care le urmezi și apasă butonul “START CURS” sau “CONTINUA CURS”, din dreapta.

După accesarea opțiunii “START CURS” se deschide o pagină nouă, unde se află un scurt instructaj referitor la parcurgerea cursului. Click butonul “UNITATEA URMATOARE” și ești redirecționat spre prima Unitate de curs. Apasă butonul “MARCHEAZA ACEASTĂ UNITATE CA FIIND FINALIZATA”, apoi click “UNITATEA URMĂTOARE”. Repetă acești pași până la sfârșitul cursului.

 

Cum sunt corectate temele?

Temele sunt corectate manual de catre Instructorii Karanna. Pentru a trece la urmatoarea unitate de curs trebuie sa asteptati corectarea temei de catre Instructor. Veti primi o instiintare pe site si prin email, atunci cand tema dvs a fost corectata. Nu toate cursurile contin teme.

 

Supervizare si Task-uri saptamanale

In fiecare saptamana cursantii au de indeplinit anumite task-uri legate de ceea ce s-a predat in saptamana anterioara de curs (daca este cazul), iar progresul fiecarui cursant este urmarit indeaproape de trainer, in felul acesta evolutia fiecarui individ, in cadrul unui astfel de curs online este mult mai mare si mai personalizata decat ar putea fi in cadrul unul curs de 4-6 ore, timp in care individul sta intr-o sala, pe un scaun si asculta trainerul fara a putea interveni si a cere mai multe detalii sau a explica o situatie personala pentru a cere o indrumare sau poate face acest lucru intr-o forma foarte limitata.

 

Sistem intern de comunicare cu cursantii

Legat de comunicarea personala cu trainerul si supravegherea dezvoltarii cursantului pe toata perioada de curs, cursantii Karanna© au acces la un sistem intern de mesagerie interna pentru a lua legatura cu trainerul oricand considera necesar.

 

Cum finalizez cursul?

După ce ai citit, ai memorat și ți-ai făcut temele, apasă butonul “FINALIZEAZA CURS”.

 

Cum obtin Certificare?

Obtinerea Certificatelor Acreditate International IPHM si IAOTH are loc la finalizarea cursurilor si depinde de evaluarea generala a trainerilor si de punctajul obtinut la evaluarile finale anuale. Cursantul trebuie sa obtina calificativul „admis” la probele practice si minim 85% din 100% raspunsuri corecte (puncte) la examenele scrise. Numai unele cursuri live au parte practica la examen.

Proba practica este eliminatorie (la cursurile live), astfel incat, in situatia in care cursantul nu obtine calificativul de trecere in aceasta etapa, nu va merge mai departe la proba scrisa si nu va primi Certificat IPHM & IAOTH. Aceste conditii se aplica in mod identic cursurilor desfasurate Online-LIVE si In Locatie, de catre Karanna.

Cursantii nu sunt obligati sa participe la Examenele Finale ale Cursurilor daca nu doresc obtinerea Certificatelor de Absolvire.

 

Toate materialele de curs sunt protejate de Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Este strict interzisa si se pedepseste conform Legii dreptului de autor publicarea, distribuirea, copierea modificarea, multiplicarea sau reproducerea materialelor de curs prin orice mijloace si sub orice forma.

 

Testimoniale

 by Minerva on Karanna Academy©
Curatenia de primavara
Produs / Serviciu achizitionat: Program Combinat de Hipnoza, Regresie & Consiliere - CURATENIA DE PRIMAVARA

Am apelat la acest program pt a rezolva anumite probleme de neincredere in sine,traumele etc. Curiozitatea de a descoperii si a avea acces la informati care mar fi putut ajutat in aceasta viata la evolutie spirituala . RECOMAND CU MARE DRAG PE DL.CATALIN BOGDAN UN EXCELENT INDRUMATOR IN A VA REZOLVA PROBLEMELE

.

 by PELIN Irina on Karanna Academy©
STAGIU DE CONSILIERE PERSONALIZATA

Am efectuat trei stagii de consiliere personalizata. In urma primul stagiu de consiliere personalizata m-am vindecat de o boala autoimuna (artrita reumatoida) considerata incurabila. Aceasta boala agresiva imi deforma articulatiile si pe termen lung riscam sa ajung in scaun cu rotile . Tratamentul prescris de medici era bazat pe citostatice si alte substante imunosupresoare cu efecte secundare serioase.
Al doilea stagiu personalizat m-a ajutat sa ma protejez si sa ma vindec in urma unui atac energetic foarte serios care imi slabise campurile (devenisem foarte vulnerabila).
Al treilea stagiu personalizat m-a ajutat in vindecarea uterului afectat de fibroame uterine, care imi provocau dureri si discomfort general la nivelul abdomenului. Riscul de a fi nevoita sa apelez la o interventie chirurgicala ma ingrijora foarte tare.
Recomand cu mare incredere stagiul de consiliere personalizat deoarece am primit un ajutor inestimabil in rezolvarea unor probleme grave, cu atat mai mult cu cat in paralel cu terapia, am fost invatata sa ma ajut singura si sa particip la procesul de vindecare printr-un program zilnic usor de urmat.
Alegerea acestui stagiu de consiliere personalizata poate parea o varianta costisitoare, dar este un pret mic comparativ cu rezultatele obtinute. Sunt extrem de recunoscatoare si a fost de fiecare data un ajutor de nepretuit!!!
MULTUMESC!!!

 by Mirabela Szekely on Karanna Academy©
Programul SKIP – Script de hipnoza pentru renuntarea la gustarile dintre mese

Am luat aceasta hipnoza că să slăbesc ,știu sună ciudat dar e adevărat și funcționeaza perfect .Ajunsesem din "greșeală " la 70 kg pentru că efectiv mâncăm nonstop ,cel puțin după ce luam masa mai o floricica ,mai un corn ,multeeee dulciuri și am zis gata e timpul sa fac ceva . Căutând soluții mi-am amintit că Domnului Cătălin Bogdan avea acest scrip.De 3 ori l-am făcut în câteva săptămânii ,și efectiv de la tot ce mâncăm până și la bautul de apa s-au schimbat .Am reușit fara efort fizic (alegat sala etc) să slăbesc 5 kg in câteva săptămâni(actual am 57kg cred :))) ) prin simplul fapt că acest script îți schimba ideile în cap care devin normale și în modul de a manca .Când faci hipnoza e foarte important sa găsești pe cineva care cunoaște domeniul și se pricepe iar Domnul Cătălin Bogdan cu care eu am mai lucrat și în alte cazuri este un expert în domeniul acesta ,chiar și în lupta cu kilogramele .Recomand acest script pentru că merge ceas . Mulțumesc

 by Maria on Karanna Academy©
Hipnoza

Am realizat o sedinta de hipnoza cu tema „Regasirii Sinelui Divin„.A fost o experienta destul de interesanta si emotionanta. Recomand cu drag. Multumesc.

 by Doina on Karanna Academy©
Curs profesional de hipnoza

Cursul este extrem de explicit si de captivant. Consider ca Dl. Catalin Bagdan este un profesor excelent si cursul acesta este cea mai buna dovada. Recomand cu cea mai mare sinceritate cursul. Chiar merita!

Page 1 of 31:
«
 
 
1
2
3
 
»
 
INCEPE ACEST CURS
  • 200.00 lei pe 30 zile / luna pentru 2 luni
  • Durata Totala:
  • 9 ore
  • Numar de Studenti390
  • Numar de Module2
  • Numar de Lectii 9
  • Tutoring : posibilitate de comunicare cu Instructorul
  • ACCES PE PE DESKTOP / LAPTOP / TABLETĂ / TELEFON
  • PLATA SECURIZATA CU CARDUL SAU TRANSFER BANCAR
  • GARANTIE 100 %
  • Certificat Acreditat International IPHM & IAOTH & Karanna Academy©*
  • *(DETALIAT SEPARAT PENTRU FIECARE CURS / PROGRAM IN PARTE)
390 STUDENTI INSCRISI

Numar Cursanti Karanna©

9079
2021 Copyright by Karanna©