TOMIRIS – REGINA LEGENDARĂ A MASSAGEŢILOR

TOMIRIS – REGINA LEGENDARĂ A MASSAGEŢILOR

Tomiris
Tomiris

Românii nu-şi cunosc adevărata istorie, ocultată lor. Capul sus…suntem de NEAM NOBIL. Când massageţii, conduşi de legendara regină Tomiris, îl învingeau pe Cyrus( Cirus), Roma era un mic sătuc. În lumea ştiinţifică a fost un adevărat şoc când s-a descoperit că Sarmisegetusa Regia era de circa 4 ori mai mare decât Roma, capitala unui Imperiu colosal.
Lumea fascinantă a strămoşilor noştri a oferit Antichităţii două personalităţi emblematice, considerate drept model pentru orice posibilă istorie universală a moralei războinicilor: regina massageţilor şi Dromichete, regele dacilor din sudul Carpaţilor.
Despre regina Tomiris ştiu mai multe occidentalii decât românii de astăzi. Norocul nostru a fost cã Diodor din Sicilia a descris scena de la Helis, în care Dromichete l-a dojenit pe Lisimah printr-o parabolã demnã de regele Solomon.

Este acolo cea mai frumoasã, cea mai paradoxalã mai euticã politicã din istoria universalã. Despre Dromichete, învãtau pânã si copiii din România, dar si acest rege pare sã fie uitat. Fãcãtorii de manuale numai vor sã ofere exemple morale copiilor nostri.

Cu sigurantã, Tomiris ar fi rãmas necunoscutã pentru cultura europeanã, dacã nu ar fi reusit sã-l învingã pe Cirus cel Mare, regele persilor, în anul 529 î.Hr. sau 530. Cirus se numea Kurus, Kiros sau Keyhusrev, în limba persanã veche – farsi.

El a domnit în perioada 576– – 529 î.Hr. A pus bazele Imperiului Persan si a fondat dinastia Achaemenizilor. Ca un Baiazid al persilor, el a cucerit Regatul Mezilor, Regatul Lydia si regatul Noului Babilon. A unit cele douã regate iraniene. Cirus voia sã cucereascã si Egiptul, dar Tomiris i-a scurtat destinul de cotropitor.

Tomiris
Tomiris

Izvoare de importanţă deosebită, ce nu pot fi trecute cu vederea, ne vorbesc despre personalitatea şi faptele legendarei regine a massageţilor (massa.geţi/messa.geţi -. Geţii cei mari), care a intrat şi în mitologia unor naţiuni din Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Artiştii Renaşterii au imortalizat-o, iar Muzeul Luvru găzduieşte un frumos portret al reginei Tomiris. Paulus Peter Rubens şi Mattia Preti au pictat, fiecare, câte un tablou cu Tomiris.
Muraev a scris baletul „Tomiris”, Voltaire, Shakespeare, Eminescu au prezentat în operele lor faima, destinul şi valoarea umană a reginei massageţilor.

„Câţiva istorici, cercetând „rolul femeii ca forţă a istoriei”, au aşezat-o într-o glorioasă galerie, alături de Artemisia (Nota A), Boadicea (NotaB), Zenobia (Nota C) sau Ioana d’Arc” (1).
A fost una dintre cele mai puternice personalităţi ale Antichităţii. Regina Tomiris este revendicată, în diferite forme, de istoria străveche din Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Turcia, Ucraina şi chiar Rusia. Atât în aceste ţări, cât şi în ţări nordice sau occidentale, restaurante, firme vestimentare, societăţi comerciale de profiluri diferite etc. îi poartă numele.
Biografii tracului Alexandru Macedon notează că tânărul rege macedonean era un mare iubitor de literatură şi istorie. Nu se despărţea de „Istoriile” lui Herodot, „părintele istoriei” – ionian născut în Halicarnas, bun cunoscător al traco-geţilor din jurul Mării Negre, pe care l-a vizitat de mai multe ori. Plutarh notează că Alexandru Macedon a vizitat Pasargata – mausoleul închinat lui Cyrus cel Mare. El se considera urmaşul şi continuatorul glorios al reginei Tomiris.

Iar cărţile noastre de istorie, istoricii şi cercetătorii noştri păstrează o tăcere de neînţeles asupra acestei personalităţi care l-a zdrobit pe trufaşul Cyrus cel Mare., dându-i pedeapsa capitală. De reţinut următoarele.

Herodot consemnează în opera sa: „Caucazul formează bariera parţilor (neam scitic – n.T.F.) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia Centrală, până în apropiere de China – nota T.F.) care se pierde în depărtare: această câmpie mare o ocupau massageţii, contra cărora avea Cyrus pofta să pornească cu armate”.

Tomiris
Tomiris

Istoricul Burchard Bentjes este autorul vastei lucrări „Civilizaţia veche a Iranului”, în care are numai cuvinte de laudă la adresa messageţilor „aşezaţi pe fluviul Sar Daria şi mai la est, principalul duşman al lui Cyrus”.

Istoricul grec Hekataios, trăitor la curtea regelui Cyrus, scria: „Ei cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul închinat lui, calul. Sunt războinici de temut, pedeştri şi călare, sunt echipaţi cu platoşe, iar armele lor sunt spade, securi de luptă din aramă. Harnaşamentele cailor sunt împodobite cu aur…”
Povestea massageţilor şi a lui Tomiris este cea mai semnificativă ilustrare a ideii că o ramură a tracilor a migrat din regiunea carpato-danubiano-pontică-balcanică spre răsărit încă din neolitic. Aveau o religie monoteistă şi se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor dacilor. ..
Cyrus, numit „Kurus”, „Kiros” sau „Keyhusrev”, în limba persană veche – farsi, considerat Baiazid al perşilor, a domnit între 576-529 î.Hr. şi a pus bazele Imperiului Persan. După ce a cucerit regatul Mezilor, regatul Lydia şi regatul Noului Babilon, reuşind să unescă cele două regate iraniene, ambiţia lui Cyrus era să cucerească şi Egiptul, dar regine Tomiris i-a scurtat destinul de cuceritor.
La început, Cyrus a vrut să se căsătorească cu regina Tomiris. În „Istorii”, Herodot scria că aceasta l-a refuzat pe cel mai puternic om al lumii de atunci: „Refuz să mă mărit cu tine şi jur pe Soare, domnul suprem al messageţilor, că te voi sătura de sânge” (2).

Tomiris-Regina-Legendara-A-Massagetilor
Tomiris-Regina-Legendara-A-Massagetilor

Prima bătălie s-a dat între o parte a armatei massageţilor, conduşi de Spargapises, fiul lui Tomiris, şi armata lui Cyrus, pe fluviul Sîr Daria, în Asia Centrală. Regele persan a ieşit învingător şi l-a capturat pe Spargapises. Regina i-a cerut să-i elibereze fiul şi să nu treacă fluviul. Spargapises nu a vrut să fie batjocorit în robie şi s-a sinucis, iar Cyrus şi-a trecut întreaga armată peste fluviu.
Perşii au fost învinşi, regina Tomiris a cerut să fie căutat cadavrul regelui, i-a tăiat capul şi l-a aruncat într-un cazan plin cu sângele năvălitorilor, pentru „a se răzbuna”.
Această scenă trebuie privită din perspectiva moralei războinicilor timpului, care-şi apărau neamul şi pământurile. Altfel nu vom înţelege nimic. Tomiris a impresionat Antichitatea prin lecţia ei aspră pe care i-a dat-o lui Cyrus. Era sancţiunea dată unui rege învins în numele dreptului massageţilor la viaţă şi existenţă liberă. Atunci, războinicii se conduceau după legile moralei nescrise ale păcii şi războiului.
Momentul este foarte asemãnãtor cu pilda oferitã de Dromichete invadatorului Lisimah peste douã sute de ani. La o distantã atât de mare în timp, cei doi regi par sã se conducã dupã aceleasi legi morale nescrise ale pãcii si rãzboiului. În aceastã mentalitate, rezidã practic etica lumii moderne, care prevede dreptul la viatã liberã pentru fiecare popor.

Dar cine vrea pace pentru natiunea lui, trebuie sã se pregãteascã intens de rãzboi, spune un vechi principiu din stiinta conducerii statelor. (Pe acest principiu al descurajãrii s-a bazat si blocarea cursei înarmãrii nucleare de astãzi).

Prin urmare, nu doar scena dramaticã, în care frumoasa reginã a aruncat capul lui Cyrus în cazanul cu sânge, avea sã-i impresioneze pe artistii din epoca iluminismului si apoi a romantismului. Ei au retinut semnificatia moralã a pedepsirii cotropitorului în numele dreptului sacru al popoarelor la libertate – idee foarte dragã tuturor celor care au teoretizat noţiunea de “naţiune” în secolul al XIX-lea.
Iordanes povesteste cã la anul 527 î.Hr., Tomiris a pus bazele orasului Tomis. Herodot scrie cã, dupã victorie, Tomiris, Tamiris sau Timirise – dupã alte izvoare – a venit cu corãbiile pline de pradã în Dobrogea de astãzi si a pus bazele cetãtii. Descrierea massagetilor este foarte expresivã: luptãtori pe jos sau pe cai, arcasi neîntrecuti, dar si curajosi mânuitori de lance.

Purtau armuri împodobite cu aur. Erau monogami, dar vãduvele de rãzboi erau tinute în colectivitate. Aveau o religie monoteistã. Ei se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor dacilor. Sacrificau cai pe altarele Soarelui.

Tomiris-Regina-Legendara-A-Massagetilor
Tomiris-Regina-Legendara-A-Massagetilor

În cartea “De origine actibusque Getarum” – “Despre originea si faptele getilor” – Iordanes, get, adicã dac de origine, îl reconfirmã pe Herodot. El precizeazã însã cã este vorba despre acelasi neam. Fiind conducãtoarea unui asemenea popor, fãcând apoi dovada unor fapte fãrã precedent, Tomiris continuã sã-i fascineze si astãzi pe cei care se apropie de istoria veche. Unii cred cã Tomiris stãpânea regatul amazoanelor, dar, dupã cum spun scrierile vechi, regina a urmat la tron dupã moartea regelui.

Eminescu o imagineazã pe Tomiris în epopeea “Gemenii”, încã prea putin cercetatã. Kazahii de astãzi au convingerea cã istoria lor a început cu… Tomiris. Massagetii erau numiti Saka. Unii istorici turci cred si astãzi cã massagetii erau de neam turcic, fiind iranizati odatã cu migratia lor spre rãsãrit!

Autohtonii din Tadjikistan si cei din Turcmenistan se revendicã tot de la massageti. Uzbecii cred la fel. Cambize a cucerit Egiptul cu ajutorul massagetilor, celebri în epocã datoritã cailor lor fãrã egal. Turcmenii sustin cã rasa de cai Akhal-Teke provine de la massageti. Cai pe care i-au folosit mai târziu Darius si Alexandru Macedon.

Unii istorici considerã cã massagetii au fost asimilati de iranieni si de chinezi. Oricât de diverse ar fi opiniile, toti cercetãtorii au cãzut însã de acord pe o singurã idee: massagetii erau de origine europeanã. Tomiris era asemuitã cu Talestris, regina amazoanelor de mai târziu. Paulus Peter Rubens si-a intitulat tabloul “Tomiris, regina scitilor” (sau getilor cei mari, neam tracic, n.a.). Mattia Preti a pictat si el un tablou cu Tomiris. Iordanes o considerã pur si simplu “Getarum regina” (sau a scitilor, deci… n.a.)…
De-a lungul veacurilor, până în zilele noastre, originea massageţilor a iscat numeroase controverse. Nu insist asupra acestora. Realitatea este că massageţii sunt urmaşii tracilor care au migrat spre răsărit din regiunea carpato-danubiano-balcano-pontică. Încă din neolitic.
Doi cercetători de renume, desfăşurându-şi activitatea în mod independent, au ajuns la aceeaşi concluzie privind originea comună a popoarelor ce sălăjuiesc din Antichitate pe întinsul spaţiu cuprins între Dunăre şi China. Este vorba de istoricul german Heinrich Iulius/Henry Jules Klaproth şi cercetătorul francez Saunt-Martin.
Elevi fiind, am fost învăţaţi să credem că migraţiile s-au produs numai din Asia spre Europa. Nu am fost pregătiţi să acceptăm că fenomenul s-a produs şi invers, în timpuri istorice străvechi. Locuitorii ancestrali din spaţiul carpatin au migrat în toată Europa şi spre răsărit, până în China. Asemenea tuturor dacilor, massageţii se închinau la Soarele Neînvins şi sacrificau cai pe altarele Soarelui.

Kazahii din zilele noastre sunt convinşi că istoria lor începe cu…Tomiris. Autohtonii din Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan se revendică din massageţi.
Massageţii au ajuns până în Asiria. În perioada 669-626 î.Hr. s-au aliat cu regele Assurbenipal contra Mezilor.
Nenumărate dovezi indică faptul că amazoanele făceau parte din acelaşi neam al massageţilor. Ele formau un ordin al luptătoarelor din aceeaşi etnie. Mitul amazoanelor este reţinut de greci în epoca în care massageţii se deplasau spre Anatolia. Morminte ale amazoanelor au fost descoperite ala frontiera dintre Kazahstan şi Rusia.
Geograful antic Strabon (60î.Hr.-26 d.Hr.) ne spune că neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, de la Carpaţi până în Centrul Asiei.
Darius, urmaşul lui Cyrus, a pătruns cu oştile în ţinutul massageţilor, însă nu a reuşit să înfrângă „triburile conduse de Tomiris”, după cum specifică cronicile.

Tot în cronici stă scris că Darius a fost oprit din războaiele de cotropire dincoace de Dunăre, „unde numai podul construit de perşi (peste Dunăre) îl salvă pe rege şi armata lui să nu împărtăşească soarta lui Cyrus, fugărit de oştile şeţilor”.
La fel, nici Alexandru cel Mare nu reuşi să cucerească pe massageţi. Faramane, unul dintre prinţii din Hortezum (vechi stat iranian construit în sec. VIII-VI î.e.n., pe cursul inferior al fluviului Amudaria) a vrut să încheie o alianţă cu acest mare comandant.

Arian, istoricul expediţiilor lui Alexandru, relatează că Faramane venise cu 1.500 de călăreţi şi i-a propus lui Alexandru, în schimbul alianţei contra sciţilor din Ucraina, că îi va aduce şi pe Colehi şi amazoane. Istoricul Burchard Bentjes scrie că, în urma acestei alianţe, „sciţii din Ucraina şi de mai departe au fost alungaţi”, iar Faramane a înfiinţat statul Amu Daria.
Se pare că pe monumentul circular de la Adamclisi este consemnată această luptă, deoarece pe monument apar şi amazoanele. Iar mulţi istorici au căzut de acord că acest monument este mult mai vechi decât pătrunderea lui Traian în Dacia.

Tomiris
Tomiris

Prof. dr. în istorie Augustin Deac subliniază similitudinea dintre scrierea din „Codex Rohonczy” şi scrierea alană, alanii fiind urmaşii massageţilor. Odinioară, Prutul era considerat fluviul alanilor şi se pare că oraşul Iaşi a fost întemeiat de ei. Satul Iaşca de la gurile Nistrului, la fel.
S-au autointitulat yas, alanii fiind semnalaţi şi de chinezi, în 1260 e.n., sub numele de anzai, şi de greci care i-au numit asauoi. Alanii au migrat până în nordul Franţei în Spania şi nordul Africii. Osetenii de azi sunt urmaşii lor.
Nota A – Artemisia Gentileschi (1593-1653) a fost unul dintre primii pictori bine-cunoscute de sex feminin.
Nota B – Descrierea Boudicei poate fi găsită în lucrările Lui Tacitus, sau Dio Cassius, cu toate că la ambii e practic identică. Ambii remarcă, că Boudica era de sânge regal, de înălţime înaltă, avea o minte ageră. Părul ei era roscat si drept, lung până la talie, voce aspră si o vedere pătrunzătoare. De obicei purta o tunică colorată, la fel si o manta.

Soţul ei, conducătorul Prasutag, era regele icenilor, care locuiau în regiunea Norfolk de azi. Aceste pământuri practic nu erau sub controlul Romei, deoarece în timpul cuceririi Britaniei de către imperatorul Claudius în anul 43, icenii s-au unit cu armatele lui în calitate de aliaţi.

În anul 47, în timpul încercării lui Publius Octorius Scapula de a-i dezarma, ei au reusit de a-si apăra dreptul lor la independenţă. Prasutag era mai în vârstă decât soţia sa si a trăit o viaţă lungă. Pentru a-şi păstra neamul, el, la fel ca pe ambele fiice ale sale, l-a făcut comostenitor al tronului pe imperatorul roman.
A “tolera” independenţa regatelor unite era o practică romană normală cu condiţia ca regatul se lăsa ca mostenire imperatorului roman după moartea conducătorului curent a regatului. Astfel, de exemplu, au fost anexate la imperiu provinciile Bitinia si Galatia (Galatia).

La fel, Legea romană permitea lăsarea mostenirii numai pe linia bărbătească. De aceea, toate încercările lui Prasutag de a păstra pe tron familia sa au fost zădarnice. După moartea sa, regatul său a fost anexat la Imperiul Roman. Pământul si averea au fost confiscate. Averea nobililor si a robilor erau deja egale.

Potrivit lui Tacitus, Boudica a fost biciuită, iar fiicele ei au fost violate. La fel a fost prădată trezoreria lui Prasutag, care mulţi ani a trăit din banii romani.
În anul 61, britanii, druizii şi icenii, sprijiniţi de vecinii lor s-au răsculat împotriva romanilor. Sufletul răscoalei a fost Boadicea, care conducea o armată de peste 230.000 de oameni.

Această femeie era mai degrabă dispusă să moară în luptă, decât să trăiască în robie. Mai bine instruiţi şi cu o dotare superioară , romanii au învins. Curând după înfrângere, Boadicea a murit. Conform surselor amintite a avut parte de o înmormântare fastuoasă.
Nota C – Zenobia (240-274) s-a născut şi a crescut în Siria. La vârsta de 18 ani s-a căsătorit cu Septimius Odaenathus, regele din Palmyra. După asasinarea soţului, Zenobia s-a răzbunat în felul ei: a cucerit noi teritorii. S-a proclamat regină a Egiptului. Apoi cucereşte Anatolia, Palestina şi Libia, luând în stăpânire rutele comerciale ale romanilor. A fost înfrântă de armatele romane conduse de Aurelian.
Surse:basarabialiterara.com.md

1.Revista „Dacia Magazin”, nr. 44/iulie 2007;
2. Revista „Dacia Magazin”, nr. 46, septembrie 2007.

 

extraterestriiprintrenoi.wordpress.com

 

2011-2020 Copyright by Karanna ©